În una din ediţiile anterioare am început să vorbim despre stilul Goju-ryu, care n-a suferit schimbări semnificative în procesul de evoluţie. Aceasta a fost posibilă datorită pleiadei maeştrilor iscusiţi, care au putut păstra şi transmite cea mai preţioasă moştenire de luptă.

Articolul propus va povesti despre Kanryo Higaonna, nume care este asemuit cu apariţia stilului “cocostârcului alb”în Okinawa şi transformarea lui în Naha-Te.

Sensei Kanryo Higaonna s-a născut pe data de 10 martie 1853 î n familia unui nobil în oraşul Naha. Cu toate că era mic de statură, se mişca foarte iute şi sprinten. Deja la vârsta de 4-5 ani Higaonna a început să manifeste un interes sporit faţă de artele marţiale.

Lupta corp la corp are o veche şi bogată istorie, chiar mai străveche decât, să zicem, fotbalul în Brazilia sau boxul în Marea Britanie. Toţi bărbaţii vârstnici practicau artele marţiale, iar diversele unelte de luptă, folosite până în ziua de astăzi în karate, puteau fi văzute în cele mai neobişnuite locuri. Spre exemplu, makivara – ustensilă pentru fixarea loviturii si întărirea diferitor părţi a corpului – putea fi găsita aproape în fiecare casă. Astfel Higaonna nu ducea lipsă de informaţie, însă antrenamentele sale nu aveau un caracter sistematic. La 16 ani el a început să studieze kempo de la un emigrant chinez. Cu toate că sensei Higaonna a rămas mic la statura, dar fiind fizic bine dezvoltat, tânărul a învăţat repede din măiestria profesorului său. Ba mai mult decât atât, l-a întrecut în iscusinţă şi tehnica executării kempo. Cu toate că era tânăr, Higaonna a devenit cunoscut în Naha ca maestru în arte marţiale. Dar însuşi Higaonna nu era satisfăcut de nivelul de măiestrie atins. În noiembrie 1874 tânărul la vârsta de 22 de ani a plecat în China.

A mai trecut un an până când s-a ivit posibilitatea de a fi prezentat maestrului Ryu Ryuko, ceea ce a ieşit din întâmplare.

În unul din porturile provinciei chineze Fujian unei nave i se rupsese parâma de la pupa. În marea învălmăşeală începută pe mal, cineva a împins un băiat mic în apă. Îl aştepta moartea sigura, deoarece copilul căzu între bordul navei şi cheiul de acostare. Văzând cele întâmplate, Higaonna a sărit în apă, l-a strâns la piept şi s-a scufundat cu el sub apă, evitând astfel lovitura fatală. Tânărul şi băiatul s-au scufundat de câteva ori, până când au fost scoşi din marea zbuciumată. Tatăl copilului salvat era vestitul maestru Ryu Ryuko.

- “Ce pot face pentru Dumneavoastră?” – întrebat el pe salvatorul fiului sau. “Vreau sa fiu ucenicul Dvs.”, a răspuns Kanryo Higaonna. Însă nici după cele întâmplate maestrul nu l-a făcut un ucenic de-al sau.

În China pe acele timpuri exista un obicei, înainte de a lua pe cineva în ucenici, maestrul îi studia personalitatea şi caracterul. O bună perioadă de timp Sensei Higaonna făcea curat în camere şi îngrijea de gradina maestrului. Abia după aceasta începuse procesul de instruire.

Lecţiile începeau odată cu lăsarea întunericului cu antrenamentele Sanchin, kata energetic, unul din exerciţiile de bază ale acestui stil. După care urma ridicarea nigiri-game (ulcioarelor ceramice), pe care ucenicul le ţinea de margini cu degetele. Greutatea ulcioarelor creştea în continuu şi ajungea până la 25-30 de kilograme. După aceea a urmat exerciţiul unsokuho – un număr de paşi de baza, - în care se folosea elementul nigiri-game. Genul ăsta de exerciţii a dat posibilitate dezvoltării unei forţe neobişnuite a degetelor, de asemenea l-a învăţat să mişte corect picioarele, ceea ce făcea poziţia lor foarte stabilă.

Antrenamentele continuau cu muchi-ishi (piatra naturala), cu trecerea la makivara , asupra căreia se exersau lovituri şi serii de mişcări de bază. Loviturile se aplicau cu diferite părţi ale corpului: cotul, pumnul, coastele, dosul palmei, partea interioară şi exterioară a antebraţului, genunchiul, gamba şi chiar cu umărul, bazinul şi spatele. De asemenea instruirea se petrecea în interiorul unui coş uriaş de bambus, numit uki. În coş încăpeau două persoane, exersând astfel lupta la distanţă apropiată şi procedeele asfixiante de luptă.

Sensei Higaonna era pasionat de unelte şi instrumente, de care el pentru prima dată s-a folosit în dodje maestrului. Cu fiecare procedeu de luptă învăţat, credinţa lui Higaonna în profesorul său şi în corectitudinea direcţiei alese creştea tot mai mult.

Efectele tensiunilor suportate în timpul antrenamentelor nu se lăsau mult aşteptate. Picioarele, mâinile şi umerii sensei-ului se inflamau de la eforturi excesive şi durere. Cu toate acestea, numai datorită antrenamentelor dure Higaonna a dezvoltat muşchi de oţel. În urma mai multor ani de studii perseverente Higaonna a devenit unul din cei mai iscusiţi ucenici ai maestrului Ryu Ryuko.

Higaonna a fost discipolul maestrului Ryu Ryuko timp de 15 ani, după ce a plecat din China şi s-a întors în Okinawa, unde a continuat să-şi perfecţioneze măiestria.

Din timpurile antice în Okinawa există un obicei de a atribui oamenilor un supranume, care ar corespunde trăsăturilor de caracter şi capacităţilor. De obicei sensei-ul lui Kanryo îi spunea lui Higaonna – “Piciorul magic” pentru tehnica cizelată a picioarelor. Martorii se mirau, de faptul că omul fiind mic de statură posedă o astfel de energie şi putere. Astfel în Naha el avea două supranume – “Piciorul magic” şi “Pumnii sacri”.

Treptat arta lui sensei Higaonna a început sa fie numită Naha-Te, ceea ce însemnă “Mâna oraşului Naha”.

Victor Pansiuc,
sensei IOGKF in Moldova