ASOCIATIA OKINAWA GOJU-RYU KARATE-DO
DIN REPUBLICA MOLDOVA
LEGENDE: Kanryo Higaonna

Întâlnirea lui Kanryo Higaonna şi Zensho Tokeshi

Aceasta s-a întâmplat seara, când maestrul, în etate deja, se întorcea acasă de la restaurant. Peste tot era multă apă din cauza anotimpului ploios. Spre casa lui sensei ducea o cărăruşă îngustă, împrejmuită din ambele părţi de două şanţuri pline cu noroi.

Tokeshi era tânăr şi bine cunoscut pentru caracterul său scandalos. El era atât înalt cât şi bine făcut. Prin antrenamente asidue şi continue, Tokeshi a perfecţionat considerabil tehnica picioarelor. El nu se conforma unui stil anume, dar ieşea mereu învingător din lupte, deoarece era înzestrat cu putere mare şi ataca fără nici un avertisment. În acea seara, văzând în faţa lui un om mic, Tokeshi a hotărât să se amuze şi să îmbrâncească trecătorul în apa.

Sensei Higaonna a servit puţin alcool, dar, în ciuda caracterului neaşteptat al atacului, a reacţionat instantaneu. Ferindu-se de lovitură, el a pus în practică una din procedeele sale, cizelate în kumite (exerciţiu, care dezvoltă sensibilitatea mâinilor în luptă la distanţă apropiată), şi astfel atacantul s-a pomenit în şanţ.

Tokeshi nu a înţeles nimic, şi a crezut căderea sa întâmplătoare. Ieşind pe cărare, el a repetat atacul asupra omului mic, dar nici n-a reuşit bine să aplice lovitura cu piciorul, când a primit o lovitură atât de puternică, încât s-a trezit din nou în noroi. Fără să mai aştepte ca noua cunoştinţă să iasă din şanţ, maestrul s-a pornit acasă.

Dimineaţa următoare ei iarăşi s-au întâlnit. Zensho Tokeshi a căutat pe sensei Higaonna şi a cerut sa-l facă ucenicul său. Sensei s-a prefăcut ca nu l-a recunoscut pe adversarul de-aseară, şi l-a rugat pe Tokeshi să-i arate ce poate. După demonstraţia procedeelor de luptă Higaonna nu înceta să-l laude pe luptător, iar la cererea repetată despre instruire, a răspuns: “Nu voi putea sa teînvăţ nimic, tu şi aşa eşti foarte puternic. Iar tehnica ta este mult mai bună ca a mea.”

Kanryo Higaonna, bivolul şi Sanchin

Într-una din zile Higaonna cobora de pe munte, iar la distanţa de câteva zeci de metri mergea o căruţă încărcată, la care era înjugat un bivol. Ca din senin a izbucnit o furtună, povârnişul a devenit lunecos, şi bivolul n-a putut să reziste alunecării de pe pantă. În câteva clipe căruţa a luat o viteză mare.

Sensei a observat bivolul înjugat ce venea spre el, dar era deja prea târziu pentru a se feri. Atunci el a luat poziţia Sanchin, a încordat la maxim muşchii şi a primit lovitura peste spate. Bivolul şi căruţa, încărcată până sus cu vesela, aveau o greutate considerabilă. Stăpânul căruţei era sigur că sensei Higaonna decedase, pentru că căruţa a început să alunece în prăpastie. Cu toate acestea căderea pe neaşteptate a încetat, iar peste câteva clipe căruţaşul observase că căruţa se oprise de tot. Cât de mare-i fusese mirarea stăpânului bivolului, când l-a văzut pe omul mic viu şi nevătămat.

Căruţaşul salvat s-a întâmplat să fie o persoană sociabila şi în curând întâmplarea despre Kanryo Higaonna, bivolul şi Sanchin a devenit cunoscută pentru întreaga insulă.

© 2009-2012 Okinawan Goju-ryu Karate-do Association of Moldova. All rights reserved.